Raport: Goana după aur se mută în tribunalele de investiții

De-Clic :: Raport: Goana după aur se mută în tribunalele de investiții

Un nou raport arată efectele nocive pe care tratatele de investiții similare CETA le au deja asupra unor state membre UE, precum România. Raportul are drept focus litigiul Gabriel Resources vs. România, arătând vulnerabilitatea guvernului în fața acțiunilor în justiție inițiate de investitor, care a atacat statul român la Curtea de Arbitraj de la Washington.

Cu o zi înainte de votul Parlamentului European cu privire la Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA), raportul publicat de Corporate Europe Observatory (CEO), „Goana după aur se mută în tribunalele de investiții”, avertizează că acest nou tratat facilitează compensațiile de miliarde de dolari acordate investitorilor. Studiul de caz se referă la controversatul proiect minier de la Roşia Montană, a cărui suspendare a determinat compania canadiană Gabriel Resources să dea în judecată statul român pe baza unui tratat de investiții similar CETA.

Exploatarea minieră auriferă pe bază de cianuri propusă la Roşia Montană s-a lovit de opoziția puternică a comunității. În prezent, proiectul minier este suspendat după ce tribunalele din România au anulat mai multe dintre autorizațiile necesare demarării exploatării.

Din acest motiv acționarul majoritar al proiectului, Gabriel Resources, a dat în judecată România la un tribunal de investiţii internațional din cadrul Băncii Mondiale, solicitând, după cum s-a afirmat, despăgubri de 4 miliarde de dolari pentru faptul că autoritățile române nu i-au emis autorizațiile necesare.

Acest nou raport, co-editat de Mining Watch România, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu și Alburnus Maior compară procesul de arbitraj inițiat de compania minieră Gabriel Resources cu litigiile posibil generate în baza CETA. Studiul de caz avertizează că drepturile extinse acordate investitorilor prin acest acord ar putea genera un adevărat potop de litigii similare inițiate de companii nord-americane împotriva statelor membre UE, inclusiv de investitori din SUA cu filiale în Canada.

„Bătălia pentru Roșia Montană arată cum privilegiile investitorilor obținute prin tratatele de investiții pot fi utilizate pentru a submina democrația și statul de drept. Românii s-au opus proiectului minier și curțile de justiție naționale l-au declarat ilegal. Cu toate acestea, procesul între investitor și stat, intentat de Gabriel Resources, ar putea forța acum guvernul să deschidă oricum mina, sau să-i facă pe contribuabilii români să plătească despăgubiri de miliarde. Cazul Roșia Montană un motiv foarte bun pentru respingerea acestui sistem juridic paralel, care este inclus și în CETA”, a comentat Roxana Pencea Brădățan, campaigner Mining Watch România.

„Drepturile de VIP pe care CETA le acordă investitorilor străini sunt în esență o lovitură puternică din partea corporațiilor. Aceste noi drepturi vor permite unor zeci de mii de corporații să solicite sume uriașe din banii publici și să intimideze factorii de decizie. Într-un moment în care numărul și dimensiunea atacurilor investitorilor împotriva statelor este în creștere, este pur și simplu iresponsabil să susții și mai multe privilegii pentru corporații prin includerea lor într-un acord comercial la nivelul UE,” a declarat Pia Eberhardt, campaigner pentru politici comerciale la Corporate Europe Observatory.

Editorii raportului solicită membrilor Parlamentului European să fie de partea milioanelor de cetățeni din Europa care se opun sistemului juridic paralel pentru corporații și să respingă CETA.

Contact:

Pia Eberhardt, Corporate Europe Observatory, pia@corporateeurope.org, +49 152 56 30 91 02

Roxana Pencea Brădățan, Mining Watch România, roxana@rosiamontana.ro, +40 723 02 43 00

Note pentru editori

  • Citiți raportul integral, „Goana după aur se mută în tribunalele de investiții”
  • După semnarea CETA de către guvernele UE și Canada în octombrie 2016 și voturile controversate din mai multe comisii ale Parlamentului European, votul de miercuri în plenul Parlamentului de la Strasbourg va fi pasul final pentru ratificarea CETA la nivelul UE. Dacă Parlamentul aprobă CETA, o mare parte din acord va intra în vigoare încă din primăvara 2017. Acordul integral va fi implementat doar după ratificarea sa de către parlamentele din toate cele 28 de state membre UE, inclusiv cele în care CETA este foarte controversat și face obiectul unui referendum.
  • Citiți mai mult despre procesul dintre investitor și stat intentat de Gabriel Resources împotriva Guvernului României la Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor legate de Investiții din cadrul Băncii Mondiale (Dosarul ICSID nr. ARB/15/31).

Printre principalele concluzii ale raportului se numără:

  • Pentru exploatarea minei aurifere propuse la Roşia Montană ar urma să fie utilizate în total 240.000 de tone de cianură toxică, o cantitate echivalentă cu doza letală pentru 600.000.000.000 adulți.
  • Exploatarea minieră ar lăsa în urmă un iaz de decantare cu apă contaminată cu cianură, de dimensiunea a 420 de terenuri de fotbal - mult mai mare decât iazul de decantare toxic de la Baia Mare, unde o deversare cu cianură din 2000 a provocat un dezastru de mediu devastator.
  • Mina ar urma să distrugă clădiri din sec. 18 și 19 și unele dintre cele mai valoroase galerii miniere aurifere antice din lume, propuse pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.
  • În total zece autorizații și planuri necesare firmei Gabriel Resources pentru exploatarea minieră au fost anulate irevocabil în justiție, din cauza nerespectării legislației de mediu sau a dovezilor de abuz administrativ din partea unor autorități.
  • La mijlocul lui 2015 Gabriel Resources a inițiat un proces împotriva României prin sistemul de tribunale pentru investiții, susținând că statul a încălcat tratatele bilaterale de investiții cu Canada și Marea Britanie.
  • După cum s-a afirmat, compania solicită până la 4 miliarde USD ca despăgubiri pentru aurul pe care nu-l poate extrage de la Roşia Montană - echivalentul a 2% din economia României.
  • Cheltuielile juridice ale companiei Gabriel Resources sunt acoperite de fondul de acoperire Tenor de pe Wall Street, în schimbul unei părți din câștig.
  • CETA conţine în mare parte aceleași drepturi extinse pentru investitori folosite și în procesul Gabriel Resources: tratamentul corect și echitabil al investitorilor, protecția împotriva discriminării și protecția împotriva exproprierii directe și indirecte.
  • CETA ar crește riscul de procese în sectorul minier și în cel de petrol și gaze naturale, unde investiţiile canadiene sunt semnificative. Corporaţiile miniere canadiene sunt deja angajate în proiecte controversate privind resursele naturale în UE, iar companiile din această industrie sărbătoresc CETA ca un acord „istoric” cu „implicaţii majore pentru industria minieră”.
  • Patru din cinci corporații înregistrate în SUA care au activități în UE (41.811) ar putea utiliza CETA pentru a ataca UE și statele membre dacă își structurează investițiile prin filialele lor din Canada.