Cere-i lui Iohannis sa nu promulge legea care taie păduri pentru gropi de gunoi!

De-Clic :: Cere-i lui Iohannis sa nu promulge legea care taie păduri pentru gropi de gunoi!

Dragi prieteni,

Timpul este scurt, așa că trecem direct la subiect. Începem cu veștile proaste: Coaliția PSD - ALDE a votat în regim de urgență și sub falsul pretext al crizei lemnului de foc, modificările la codul silvic prin care s-a dat liber la transformarea pădurilor în gropi de deșeuri, prin simplificarea procedurii de trecere a pădurilor aflate în fondul forestier național în subordinea autorităților locale și introducerea posibilității de transformare a acestora în depozite de deșeuri.


Practic inițiativa PSD - ALDE reprezintă un atac la protecția mediului și sănătatea cetățenilor, care nu poate fi tolerat. În mod paradoxal, gropile de gunoi care emit gaze cu efect de seră, distrug resurse valoroase, poluează solul, apa și aerul au fost puse pe același nivel cu monumentele istorice și siturile UNESCO.


Vestea bună este că nu e totul pierdut. Propunerea legislativă a fost transmisă zilele trecute Președintelui României pentru promulgare. Practic, doar președintele mai poate împiedica dezastrul. Din acest motiv vă cerem ajutorul din nou pentru a atrage URGENT atenția Președintelui Klaus Iohannis în legătură cu marele pericol pe care îl reprezintă modificările aduse codului silvic.


Iată cum ne putem mobiliza împreună:


Pasul 1:
Compune un mesaj nou sau folosește modelul de mesaj de mai jos:

Stimate domnule președinte Klaus Iohannis,

Vă solicităm să NU promulgați Plx 230/2017, prin care coaliția PSD-ALDE a modificat articolul 37, alineatul (1), litera e) a codului silvic, și a inclus ”centrele de management integrat a deșeurilor” pe lista obiectivelor existente.

În timp ce România eșuează lamentabil în a propune soluții reale pentru fenomenul dispariției suprafețelor împădurite, practică în același timp o politică de investiții în gropi de gunoi și incineratoare cu valorificare energetică a biomasei poluatoare. Modificarea adusă Codului Silvic legalizează defrișările la ras pentru construirea unor gropi de gunoi de capacități mari.

Aceasta este o politică contrară celei promovată de Comisia Europeană care prin comunicări recente a recomandat investiții în nivelurile superioare din ierarhia deșeurilor, în conformitate cu economia circulară, iar nu în gropi de gunoi sau instalații de tratare termică a deșeurilor. De asemenea, este o politică care afectează negativ sănătatea cetățenilor și protecția mediului.


Cu stimă,

……………..



Pas 2: Trimite acum mesajul către: [email protected]

[email protected]

Pas 3: Distribuie mai departe acest apel la acțiune.

_______________________________

Potrivit propunerii PSD votată de majoritatea parlamentarilor și transmisă spre promulgare:

"La articolul 37, alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) surse și rețele de apă și de canalizare, inclusiv ape minerale, surse și rețele de energie din resurse convenționale sau regenerabile, rețele și sisteme de comunicații, drumuri de interes județean și local, parcuri recreative, parcuri tematice și/sau educaționale, situri arheologice înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, monumente istorice, centre de management integrat al deșeurilor,precum și lucrări și/sau construcții hidrotehnice și de piscicultură".

Această modificare le-ar permite, deci, autorităților locale să scoată suprafețe de pădure din fondul forestier național pentru monumente istorice şi situri arheologice înscrise în patrimoniul UNESCO, dar și pentru depozite de deșeuri.


Mulțumim!

Echipa Zero Waste Romania

cu sprijinul de-clic



Mai multe informații:

Dragnea vrea să tăiem păduri pentru depozite de gunoi

https://pressone.ro/dragnea-vrea-sa-taiem-paduri-pentru-depozite-de-gunoi/

Localnicii dintr-un sat din Bistriţa îi cer Doinei Pană să nu accepte gropi de gunoi în pădure

http://www.mediafax.ro/politic/localnicii-dintr-un-sat-din-bistrita-ii-cer-doinei-pana-sa-nu-accepte-gropi-de-gunoi-in-padure-16529301